(Sursă: Maria Berényi, Viața și activitatea lui Emanuil Gojdu (1802-1870), Giula, 2002,
p. 156-158.)

După primul război mondial averea Fundației Gojdu a rămas aproape în întregime în Ungaria. Reprezentanța fundației funcționa la Sibiu, iar Administrația bunurilor aflate la Budapesta își avea sediul pe str. Holló nr.8, îngrijirea caselor Fundației Gojdu căzând în sarcina preoților Ghenadie Bogoevici (23 noiembrie 1933) și Toma Ungureanu (până în 1952).

Valoarea imobilelor depindea de situația economică a Ungariei. În anii 1930, când s-a produs un pronunțat regres financiar, din închirierea caselor și magaziilor provenea o sumă mai redusă. La parter atelierele și magaziile erau închiriate, în majoritate, de industriași și comercianți evrei.

Toma Ungureanu, și după Acordul din 1937, era obligat să depună și pe mai departe chiriile în conturile din Ungaria și le raporta doar din punct de vedere contabil Reprezentanței de la Sibiu. “Altfel, la sfârșitul anilor treizeci se produce o diminuare a veniturilor de pe casele închiriate. Într-o scrisoare de la sfârșitul anului 1938 către Mitropolitul Bălan, Toma Ungureanu relata despre starea de nesiguranță care se întrezărea pentru anul 1939. Legile antievreiești din Ungaria vor duce la emigrarea multor chiriași din casele “Gojdu”, ca urmare, majoritatea apartamentelor și prăvăliilor vor rămâne nefolosite. Așa cum reiese și din relatările administratorului și din consultarea listelor cu chiriașii din cele 49 de locuințe și 38 de prăvălii din Curtea “Gojdu”, majoritatea erau evrei. În timpul războiului, când legislația antisemită din Ungaria a avut efecte dramatice asupra evreilor, unii dintre chiriașii evrei – așa cum reiese din Registrul parohial – s-au convertit la religia ortodoxă pentru a evita deportarea în lagărele de exterminare.”

Exproprierea imobilelor Gojdu, din anii 1930 a fost în atenția administrației publice, motivată de construirea Bulevardului Madách. Consiliul Muncilor publice al Capitalei a oferit în 1942, ca despăgubire, suma de 200.000 pengő, dar Toma Ungureanu a refuzat oferta. În 1947din nou a devenit actuală exproprierea imobilului din str. Király nr.13, dar lucrările s-au întrerupt din lipsă de bani.

În timpul războiului starea caselor s-a deteriorat foarte mult. Casele fiind locuite de evrei, pe porțile acestora trebuia să se afișeze “Steaua Galbenă”. La 25 iulie 1944, armata ungară a rechiziționat prăvălia nr. 2 ed. Str. Király nr.13 pentru depozit de arme. Împotriva acestui fapt Toma Ungureanu a protestat la ministrul de culte și învățământ public. În urma bombardamentelor și a luptelor de stradă pentru ocuparea capitalei, desfășurate între 25 decembrie 1944 – 18 ianuarie 1945, precum și în urma viforului din 18 februarie 1946, imobilele Fundației Gojdu au fost deterioriate în așa măsură, încît pagubele cauzate, nu puteau fi evaluate. Pentru refacerea provizorie a acestor pagube, ministrul cultelor și învățământului public, în 1946, a aprobat ridicarea din fondul blocat a sumelor necesare.

După terminarea celui de al II-lea război mondial, românii din Ungaria au vrut să folosească pentru diferite scopuri culturale imobilele Fundației Gojdu. La 6 iulie 1947, Gheorghe Nădăban și Iosif Borșa studenții colegiului Mocsáry, au înaintat o cerere ministrului cultelor și al învățământului public pentru înființarea unui colegiu român-maghiar, care să primească loc în casele Fundației Gojdu, și pentru a se putea folosi de bunurile materiale ale fundației. Toma Ungureanu l-a înștiințat pe Mitropolitul Nicolae Bălan despre intenția studenților români din Ungaria. Din 1948 , pentru scurt timp, în casele Fundației Gojdu și-au avut sediul provizoriu două instituții românești: Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria și Căminul Studențesc N. Bălcescu.

În 1952, bunurile și imobilele Fundației Gojdu au fost naționalizate. Acestea erau trei clădiri centrale în Budapesta, sume importante de bani depuse la bănci, acțiuni diverse, titluri de împrumuturi publice și diferite obiecte. La 1 martie 1952, Reprezentanța din Sibiu a fost înștiințată de către Toma Ungureanu, că aceste imobile au fost naționalizate, casele Fundației Gojdu au devenit proprietatea statului maghiar.